 |
| O poveste minunata de don Migule Ruiz |
As dori sa va povestesc o poveste
foarte veche, despre omul care nu credea in iubire. Acesta era un om obisnuit,
la fel ca dumneavoastra si ca mine, dar ceea ce il facea sa fie cu adevarat
deosebit era felul sau unic de a gandi: el nu credea ca iubirea exista.
Evident, a avut o sumedenie de
experiente in incercarea de a gasi iubirea; mai mult, i-a observant si pe oamenii
din jurul sau. Si-a petrecut o mare parte din viata cautand iubirea, dar
singurul lucru pe care l-a descoperit a
fost ca aceasta nu exista.
Oriunde se ducea eroul nostru, el
le povestea oamenilor ca iubirea nu este decat o inventie a poetilor, un concept
creat de religii pentru a-i manipula pe cei slabi, pentru a-i controla, pentru
a-i face sa creada. El le spunea ca iubirea nu este reala, si deci nimeni nu o
poate gasi, oricat de mult ar cauta-o.
Omul nostru avea inteligenta foarte vie si era foarte
convingator. El a citit o gramada de carti, s-a dus la cele mai bune
universitati si a devenit astfel un savant reputat. Putea vorbi in orice piata
publica, in fata a tot felul de oameni, iar logica sa era foarte puternica. El
le spunea ca iubirea este ca un drog, te ameteste si te face sa o doresti din
nou si din nou, creandu-ti o dependenta de ea. Ce se intampla insa cand nu-ti
primesti portia zilnica de dragoste? La fel ca in cazul unui drog, ai nevoie de
aceasta doza zilnica.
Le mai spunea ca relatiile dintre
indragostiti sunt la fel ca si cele dintre un dependent de droguri si un vanzator
de droguri. Cel care are o nevoie mai mare de iubire este precum cel dependent
de droguri, iar cel care are o nevoie mai mica de iubire este precum vanzatorul
de droguri. Cu cat nevoia de iubire este mai mica, cu atat mai bine poti
controla relatia cu celalalt. Aceasta dinamica a relatiilor interumane poate fi
vazuta cu ochiul liber, caci in orice relatie exista un partener care iubeste
mai mult si un altul care nu iubeste deloc, dar il manipuleaza pe celalalt.
Unii oameni profita asadar de pe
urma altora, la fel cum un vanzator de droguri profita de pe urma
toxicomanilor.
Partenerul dependent, cel care
are nevoia mai mare de iubire, traieste tot timpul cu teama constanta ca nu isi
va putea asigura urmatoarea doza de dragoste, adica de drog. “Ce ma voi face
daca ma va parasi?” Teama il face pe dependentul de iubire foarte posesiv: ”
Imi apartine!” El devine astfel gelos si solicitant, din cauza fricii de a nu
pierde urmatoarea doza. Furnizorul de drog il poate manipula cum doreste,
dandu-i mai multe sau mai putine doze, ori refuzandu-i-le complet. In acest
fel, partenerul care are nevoie de iubire se va preda complet si va fi dispus
sa faca orice, de teama de a nu fi abandonat.
Eroul nostru a continuat sa le
explice ascultatorilor de ce nu exista iubirea: “Ceea ce numesc oamenii iubire
nu este altceva decat o relatie de teama care are la baza controlul. Unde este respectul
reciproc? Unde este iubirea pe care
sustin ca si-o porta cei doi parteneri? Nu exista asa ceva. In fata
reprezentantilor lui Dumnezeu, a rudelor si a prietenilor lor, cuplurile tinere
fac tot felul de promisiuni, ca vor trai impreuna, ca se vor iubi si se vor
respecta reciproc, ca vor fi aproape unul de celalalt, la bine si la rau. Ei promit
sa se iubeasca si sa se respecte reciproc, si culmea este ca ei chiar cred in
aceste promisiuni, menite parca sa fie incalcate. Imediat dupa casatorie, la
numai o saptamana sau o luna, amandoi incep sa isi incalce promisiunile facute.
Totul se reduce la un razboi al
controlului, la cine reuseste sa manipuleze pe cine. Cine va fi furnizorul de
droguri si cine va fi toxicomanul… dupa numai cateva luni, respectul pe care si
l-au promis initial cei doi a disparut. In urma lui nu au ramas decat
resentimente, otrava emotionala, rani reciproce, care cresc treptat, pana cand
iubirea nu mai exista deloc. Ei raman totusi impreuna, dar numai de teama de a
nu fi singuri, de frica de ceea ce vor spune ceilalti, si chiar de teama
propriilor critici si pareri. Unde se mai poate vorbi insa de iubire?”
El le-a mai spus ca a vazut multe
cupluri in varsta care au trait impreuna 30, 40 sau 50 de ani, si ca erau
foarte mandre ca au trait atata vreme impreuna. Dar cand vorbeau despre relatia
lor, tot ceea ce spuneau era: “Am supravietuit casniciei”. Astfel spus, unul
dintre ei se abandonase celuilalt; de regula, femeia era cea care ceda si
decidea sa indure suferinta. Oricum, persoana care avea vointa mai puternica si
nevoi mai putine castiga razboiul, dar unde era iubirea de care vorbeau?
Partenerii din aceste cupluri se tratau reciproc ca pe niste posesiuni. “Ea
este a mea”. “El este al meu”.
Si astfel, eroul nostru a continuat
sa peroreze despre motivele pentru care nu credea ca exista iubire. El le-a mai
spus oamenilor: “Eu am trecut prin toate acestea. De acum inainte nu voi mai
permite nimanui sa imi manipuleze mintea si sa imi controleze viata in numele
iubirii”. Argumentele lui erau logice, si el
a convins multa lume prin cuvintele sale. Iubirea nu exista.
Intr-o buna zi insa, eroul nostru
se plimba prin parc. El a vazut acolo, asezat pe o banca, o fata frumoasa care
plangea. Vazand-o cum plange s-a simtit curios. De aceea , s-a asezat langa ea
si a intrebat-o daca poate s-o ajute cumva. Va puteti imagina surpriza lui cand
ea i-a spus ca plange pentru ca iubirea nu exista.”Uimitor, i-a raspuns el, o
femeie care crede ca iubirea nu exista!” Evident, a dorit sa afle mai multe
despre ea.
-
De ce spui ca iubirea nu exista? a intrebat-o el.
-
Ei, e o poveste lunga, i-a raspuns ea. M-am
casatorit pe cand eram foarte tanara, cu toata iubirea, cu acele iluzii , plina
de speranta la gandul ca imi voi imparti viata cu acel barbat. Ne-am jurat
reciproc loialitate, respect si credinta, si am intemeiat o familie.
Dar in curand totul s-a schimbat.
Eu am fost sotia credincioasa, care avea grija de copii si de casa, in timp ce
sotul meu a continuat sa se ocupe de cariera. Pentru el imaginea si succesul
erau mai importante decat familia noastra. A incetat sa ma mai respecte, la fel
cum am incetat si eu sa-l mai respect pe el. Am inceput sa ne certam, iar la un
moment dat am descoperit ca nu il mai iubesc, la fel cum nici el nu ma mai
iubeste pe mine.
Dar copii aveau nevoie de un
tata, asa ca am preferat sa raman alaturi de le si sa fac tot imi sta in puteri
sa-l suport. Acum copii au crescut si au plecat. Nu mai am nici un motiv sa
raman alauri de el. Intre noi nu exista respect sau bunatate. Stiu insa ca daca
imi voi gasi pe altcineva, va fi la fel, caci iubirea nu exista. Nu are nici un
sens sa caut ceva ce nu exista. De aceea plang.
Intelegand-o perfect, el a
imbratisat-o si i-a spus:
- Ai dreptate: iubirea nu exista. Noi cautam
iubire, ne deschidem inimile si devenim astfel vulnerabili. In locul ei, tot ce
descoperim este egoismul. Acesta ne raneste, chiar daca sunem convinsi ca ne
vom putea detasa. Oricate relatii am avea, acelasi lucru se petrece din nou si
din nou. De ce sa ne mai obosim sa cautam iubirea?
Cei doi gandeau la fel, asa ca
s-au imprietenit rapid. Intre ei s-a creat o relatie frumoasa. Se respectau
reciproc si nu s-au dezamagit niciodata. Pe masura ce relatia avansa, ei
deveneau din ce in ce mai fericiti impreuna. Nu stiau ce este invidia sau
gelozia. Nici unul nu incerca sa il controleze pe celalalt, nu erau deloc
posesivi. Relatia dintre ei a continuat astfel sa se aprofundeze. Le placea sa
fie impreuna, caci viata li se parea mult mai amuzanta astfel. Cand nu erau
impreuna ceva lipsea din viata fiecaruia dintre ei.
Intr-o zi, pe cand el era plecat
din oras, eroului nostru i-a trecut prin cap o idee absolut ciudata: ‘’Hm,
poate ca ceea ce simt eu pentru ea este iubire. Dar este o senzatie atat de
diferita de ceea ce simteam inainte. Nu are nimic de-a face cu ceea ce descriu
poetii, nici cu ceea ce afirma religia, caci nu ma simt deloc responsabil
pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia ca ea sa aiba grija de mine,
nu imi vine sa-mi vars frustrarile asupra ei pentru esecurile mele sau pentru
problemele mele personale. Petrecem atat de bine impreuna. Ne bucuram fiecare
de prezenta celuilalt. Eu respect felul in care gandeste ea, felul in care
simte. Nu ma simt deloc stanjenit alaturi de ea, nu ma agaseaza niciodata. Nu
ma simt gelos cand este cu alti barbati.
Nu simt invidie atunci cand are succes. Poate ca iubirea exista totusi,
dar este altceva decat cred oamenii.”
De-abia astepta sa ajunga acasa si
sa-i spuna de idea ciudata care i-a trecut prin cap. Nici nu a inceput bine sa
vorbeasa si ea i-a luat vorba din gura:
-
Stiu exact ce vrei sa spui. Mi-a trecut si mie
prin cap aceeasi idee, cu mult timp in urma, dar nu am vrut sa-ti spun, caci
stiam ca nu este ce credeam noi ca este.
Cei doi s-au
decis sa devina amanti si sa traiasca impreuna, si au ramas uimiti sa constate
ca lucrurile nu s-au inrautatit in nici un fel. Au continuat sa se respecte
reciproc , sa se sprijine unul pe calalalt, iar iubirea dintre ei a crescut
continuu.
Inima
barbatului era atat de plina de iubirea pe care o simtea, incat intr-o noapte
s-a produs un mare miracol. Privea stelele si a descoperit una care era
incredibil de frumoasa, iar inima lui era atat de plina de iubire incat steaua
a inceput sa coboare si s-a asezat in palma lui. Apoi s-a produs un al doilea
miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectiva. Era extrem de fericit ,
si de-abia astepta sa se duca la iubita lui si sa-i daruiasca steaua, ca semn
al iubirii sale pentru ea. Cand el i-a daruit insa steaua, femeia a simtit un
moment de indoiala; iubirea lui era prea coplesitoare, si atunci, steaua a
cazut la pamant si s-a spart intr-un million de cioburi.
Si uite-asa, am
ajuns iarasi la un barbat batran, care colinda lumea si tine discursuri despre
faptul ca iubirea nu exista. Acasa la el, o femeie in varsta, dar inca
frumoasa, isi asteapta barbatul si isi plange amarul pentru paradisul pe care
l-a tinut pentru o clipa in mana, dar pe care l-a pierdut din cauza unei clipe
de indoiala. Acesta este povestea celui care nu credea in iubire.
Cine a comis
greseala? Puteti ghici? Greseala i-a apartinut barbatului, care a crezut ca ii
poate darui femeii fericirea lui. Steaua nu era altceva decat propria lui
fericire, iar greseala lui a fost ca a renuntat la ea si a asezat-o in mainile
ei. Fericirea nu vine niciodata din afara noastra. El era fericit datorita
iubirii care tasnea din inima lui. Ea era era fericita datorita iubirii care tasnea
din inima ei. Cand el a facut-o insa pe
ea responsabila pentru fericirea lui, ea a spart steaua, caci nu putea fi
responsabila pentru fericirea lui.
Indiferent cat
de mult il iubea femeia, ea nu il putea face fericit, caci nu avea de unde sa
stie ce era in mintea lui. Ea nu putea sti care erau asteptarile lui, caci nu
ii cunostea visele.
Daca veti
proceda la fel, luandu-va fericirea si punand-o in mainile unei alte persoane,
mai devreme sau mai tarziu ea se va sparge, la fel ca si steaua din poveste.
Daca ii daruiti altcuiva fericirea dumneavoastra, persoana respectiva v-o poate
fura. Pe de alta parte, de vreme ce
fericirea se naste in interior si este rezultatul iubirii dumneavoastra,
sunteti unicul responsabil pentru ea. Si totusi, atunci cand mergem la
biserica, primul lucru pe care-l facem este schimbul de inele. Noi ne punem
steaua in palma celuilalt, asteptand ca el (sau ea) sa ne faca fericit(a), si
invers. Nu conteaza cat de mult iubiti pe altcineva; nu veti putea fi niciodata
cel care doreste cealalta persoana sa fiti.
Acesta este
greseala pe care o comit majoritatea oamenilor de la bun inceput. Noi ne bazam
fericirea pe celalalt. Din pacate, lucrurile nu merg in acest fel.
Noi facem tot
felul de promisiuni pe care nu le putem respecta, dupa care ne miram ca am
esuat.
Don Miguel Ruiz
Arta de a iubi
