Vaicareala

Da! Vreau nu vreau s-a instalat vaicareala de la prima ora.
Motive sunt multe si de n-ar fi as gasi...
Si chiar de stiu de prin carti si din experienta ca trebuie sa ne cultivam ganduri pozitive etc, iata ca o las sa se manifeste. Din cand in cand mai trag cu ochiul sa vad daca a plecat si nu vrea, ea "vaicareala" e tot acolo, jeleste! Incerc doar sa observ si nu sa ma identific cu ea...doar ca intre cele doua sta doar un pas...usor de facut si greu de observat ca l-ai facut.

Dar ce e vaicareala?
"Vaicareala este expresia unei disproportii intre suferinta si protest" Petru Cretia
De ce ne vaicarim?
Pentru ca nu stim sa ne acceptam viata, zice Petru Cretia.

Simplu si clar, nimic mai mult de zis.

Bucuria

BUCURIA

Azi aleg bucuria sa-mi tina de prietenie.

Da! Traim pentru bucurie, acel sentiment care da savoare vietii, as putea zice ca o face suportabila. Atunci cand sufletul este inundat de milioane de vibratii ce genereaza unde pline de magie ce cuprind fiecare celula a corpului. Astfel bucuria o simtim in anumite momente, cand sufletul ne este atins. Si totusi ce este bucuria?

"Bucuria nu depinde nemijlocit si supus de imprejurari, ea este o putere vie a sufletului si isi trage forta din propria ei esenta. Ea stie sa-si aleaga chiar si putinul bine cat se afla intr-o stare de lucruri si sa-l aseze mai presus de tristete, facandu-si din floare gradina. O vorba buna, o inseninare a cerului, un ras de copil, un gest de prietenie, un act de indemanare sau de istetime, o delicatete a cuiva, mirosul zapezii, o amintire fugara ii ajung....

Si mai este o bucurie, proprie ficarui suflet bine alcatuit: aceea a priceperii si a puterii de a face bine si cu drag ceea ce faci, bucuria lucrului bine facut, de la un scaun pana la un poem. Ba chiar un mare ganditor al acestui veac, Bergson, spune ca bucuria este mai ales aceasta: semnul de la fire al unei izbanzi si al unei impliniri, al unui spor adus lumii prin faptuirea ta. Dar pentru asta trebuie sa traiesti pe masura puterilor tale, sa-ti gasesti locul tau adevarat, sa te multumesti cu a fi ceea ce ai fost menit sa fii. Multi se instraineaza de bucurie tocmai pentru ca se instraineaza de ei insisi.

 Si, dincolo de orice bucurie anume, mai este simpla bucurie de afi, de a te afla in lume si nu in nefiinta, de a trai, faptuind si indurand, de a simtii cum se perinda, schimbatoare, anotimpurile si anii, de a fi partas la vremea ta si a vedea ce se mai intampla, cand mai bine, cand mai rau, de a traii in asa fel incat moartea ta sa fie ca desprinderea si caderea la soroc a unui fruct copt si plin de buna samanta in viata lumii.

 Bucuria nu este asadar o oarecare disponibilitate contingenta, ci o virtute care, dupa cum am spus, deriva dintr-un principiu interior si dinamic, putand functiona independent de ce ti-a fost dat. Fara aceasta virtute, orice si oricat ai avea, oricine ai fi, chiar si Cressus, te mananca tristetea, pustiul si uratul."

Petru Cretia~ Luminile si umbrele sufletului